Mi-e frica de moarte. Pentru ca, pe unii ii ia subit, pe neasteptate. Mi-e frica de clipa in care imi voi dorii cel mai intens sa traiesc, de momentul in care voi avea totul, si atunci mi se va lua cel mai de pret dar.
Viata.
Ne plangem mereu, cu toate ca suntem constienti, ca a avea totul, inseamna condamnare.Mi-e frica deci, de momentul in care viata mea minunata(si nu zic "minunata" adica cu ghilimele)viata mea, care chiar este MINUNATA, se va imbunatatii.
Vreau asadar, sa traiesc in continuare cu minunatele neajunsuri din viata mea.
Vreau sa merg cu minunatul autobuz, pe care inghet asteptandu-l in statie douazeci de minute, vreau sa am in continuare, aceeasi parinti minunati, care ma obosesc frecandu-ma la cap zilnic. Vreau sa mananc minunatii mei cremwusti de carton, imbracati in cauciuc, de la cea mai ieftina alimentara din oras. Vreau sa traiesc in continuare, cu minunatul meu iubit, care ma injura de cate ori il apuca. Vreau sa muncesc, la minunatul meu job de unde imi iau banii mai mult cersind, decat ca un om care isi primeste salariul meritat. Vreau sa locuiesc, in aceeasi camera minunata de doi pe patru, cu aceeasi vecini minunati pe care ii aud certandu-se in fiecare seara apoi frecandu-se. Vreau sa ma imbrac cu minunatele mele haine de la confiscate care ma fac sa arat "sic" pentru ca imi permit sa mi le schimb in fiecare sezon.
Intr-un cuvant nu am gresit cand am spus ca viata mea e minunata.
Si daca vreodata soarta va vrea sa-mi dea mai mult, o rog de pe acum sa se abtina.
-Nu, multumesc.-E de ajuns si asa.
-Sunt altii care o duc mult mai rau.
-Sa le dea lor.
